Muntele Are O Mie De Fețe, Merge Spre Munte

Vârfurile ajung pe cer doar o fracțiune de inch.

Munții, ca niște uriași, lângă cer, privesc în jos la toată viața, o singurătate totală.

O adiere blândă suflă și stânci ies în afară.

Muntii sunt abrupti, multe varfuri de admirat dar neapropiate. Munții apar de nenumărate ori în literatură și artă, în poezie, filme și picturi.

Munții au mii de fețe și sunt diferiți în diferite lucrări.

Cu cât muntele este mai înalt, cu atât este mai dificil. Chiar și vârful lumii este mereu plin de cei care aspiră să ajungă la vârf.

În filmul „The Wildest Dream”, munții sunt scopul generațiilor de alpiniști. Alpinismul George Mallory, folosind cele mai primitive unelte, a ajuns la limita. A urcat pe Muntele Everest de trei ori, dar fiecare eșec nu i-a slăbit hotărârea de a-l cuceri. La puțin peste 200 de metri de vârf, el a dispărut, îngropat în zăpadă și vânt. Dacă a ajuns vreodată la vârf rămâne un mister. Și nenumărați alții au revenit de atunci pe pașii lui. Un reporter l-a întrebat odată pe George Mallory: De ce să aștepți muntele? „Pentru că este chiar acolo”, a răspuns el.

În acest film, alpinismul poate să nu necesite prea multe motive. Muntele care stă acolo este scopul.

Alpinismul nu se termină niciodată.

În romanul „Muntele”, scriitorul de science-fiction Liu Cixin înfățișează munții ca fiind mai mult decât doar munți. Extratereștrii sosesc și creează un munte de apă pe Pământ. După ce un alpinist ajunge pe vârf, extratereștrii se angajează într-o conversație despre munte:

„Noi am creat un munte și tu l-ai urcat”.

„Îmi place să urc pe munți”.

„Nu se pune problema dacă îmi place sau nu; trebuie să urcăm munții”.

"De ce? Sunt mulți munți în lumea ta?"

„Munții sunt peste tot; metodele de a-i urca variază.”

Munții sunt omniprezenti, impregnați de sens filosofic. Aici, munții sunt mai mult decât obiecte figurative; au devenit chiar obiectul progresului. Numai cățărându-se peste ele se poate ajunge la transcendență.

Munții sunt și ei romantici.

„Giant Mountains”, de renumitul artist peisagist german Caspar David Friedrich, surprinde partea romantică a munților. Dealurile ondulate sunt bogate în culoare și formă. Peisajul împletit este maiestuos, dar, de asemenea, persistă la nesfârșit. Munții de aici nu sunt nici ascuțiți, nici ostentativi; sunt falnici, dar nu se simt alienați. Deși pictura este realistă, culorile moi conferă munților un strat de farmec și o notă de romantism.

Munții au mai multe fațete, iar Boloni și-a văzut maiestuoasa singurătate.

Cai Ming a călătorit singură la Milano pentru prima dată și, din acea singurătate, a văzut viitorul industriei chineze de mobilier pentru casă. Ea se străduiește constant să se-perfecționeze, se menține la standarde extrem de înalte și urmărește sarcini dificile, dar corecte. Ea călătorește din ce în ce mai mult pe drumul singuratic, lăsând în urmă doar o figură hotărâtă.

Alegerea excelenței duce inevitabil la singurătate; cu cât drumul este mai dificil, cu atât mai puțini oameni îl vor împărți. Pentru a vedea cele mai frumoase peisaje, singurătatea este inevitabilă. Există un singur munte cel mai înalt și doar câțiva stau în vârf. Timp de 30 de ani, ea și-a construit afacerea prin lupte grele, a continuat în singurătate și a escaladat un munte invizibil după altul. De data aceasta, în fața adevăratului vârf, are și o inimă hotărâtă să-l cucerească.

Drumul din față este accidentat și periculos, dar Boloni va fi mereu pe drumul de urcare care depășește dificultățile.